Jandarmii gorjeni au intervenit în cele trei situaţii în care cetățeni din municipiile Motru și Târgu Jiu au semnalat prezența unor șerpi.
„Şerpii au fost semnalaţi în zone publice, în apropierea sau chiar în interiorul autoturismelor cetăţenilor şi au fost capturaţi şi îndepărtaţi de jandarmi în mediul natural.
Echipajele de intervenţie s-au prezentat la locurile unde cetăţenii au indicat prezenţa reptilelor, la două solicitări şerpii fiind găsiţi şi preluaţi, iar la o solicitare, şarpele nu a fost găsit. Şerpii au avut lungimea de peste 150 cm.
În situaţii similare, le recomandăm cetăţenilor să nu se apropie de reptile şi să solicite sprijinul instituţiilor abilitate prin SNUAU 112“, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Gorj.