Un tânăr aflat la volanul unui autoturism a fost depistat de polițiști la volanul unui autoturism sub erectul substanțelor psihoactive.
„La data de 8 aprilie, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au depistat, în trafic, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 Bâlteni, iar în urma testării cu aparatul drugtest, s-a constatat faptul că acesta s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive.
Tânărul a fost transportat la spital, în vederea recoltării de mostre biologice.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive“, au anunțat reprezentanții Poliției Gorj.


