Un bărbat, de 53 de ani, din comuna Jupânești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în seara zilei de 4 ianuarie a.c., bărbatul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, ar fi dat foc unei locuințe, compusă din două camere, aparținând unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Jupânești.
Nu au fost înregistrate victime omeneşti și nu au fost puse în pericol alte locuințe.
În cursul zilei de astăzi bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, cu propuneri legale“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Gorj.


									 
					