Ștefan Mustățea, instrumentist la Ansamblul Folcloric „Doina Gorjului“ și membru al Fanfarei „Armonia“ din Târgu Jiu, a decedat în această dimineață, la vârsta de 53 de ani. Acesta se externase din spital chiar marți dimineață, pentru că avea acasă un aparat de oxigen fără de care nu putea să respire.
Ștefan Mustățea a suferit de COVID-19 și a fost internat în spital o perioadă lungă până când testul PCR a fost negativ. Cu toate acestea, instrumentistul a rămas cu o serie de probleme medicale și s-a internat din nou în spital după o scurtă perioadă petrecută acasă. Acesta suferea de probleme pulmonare și respiratorii, având fibroză pulmonară.
Înmormântarea va avea loc joi, 31 decembrie, în Cimitirul Municipal din Târgu Jiu.
Ștefan Mustățea a fost subofițer, activând în cadrul fanfarei militare, iar, după ce s-a retras din activitatea militară a activat la Ansamblul „Doina Gorjului“. Acesta a început din acest ani o colaborare cu Fanfara „Armonia“ a municipiului Târgu Jiu.


