Polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, au prins, azi noapte, în flagrant delict o femeie, de 26 de ani, care ar fi introdus în țară un kilogram de cannabis.
Potrivit poliției, tânăra ar fi plecat din Spania și ar fi transportat drogurile în municipiul Târgu Jiu, unde locuiește, urmând să le comercializeze în județul Gorj.
„Drogurile ar fi fost ambalate în folie de staniol, introduse în două borcane de sticlă și acoperite cu cafea măcinată, în scopul disimulării.
Tânăra a fost prezentată procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, fiind dispusă măsură reținerii pentru 24 de ore. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Persoana bănuită de săvârșirea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc și trafic intern de droguri va fi prezentată mâine, instanței de judecată, cu propuneri legale.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.
Trending
- Taxi implicat într-un accident rutier pe strada Calea București
- S-a izbit cu mașina de un copac, în localitatea Drăgoieni
- Tânăr prins la volan sub sub influența substanțelor psihoactive pe o stradă din Târgu Jiu
- Adolescentă de 15 ani, cu mașina într-un gard pe o stradă din Târgu Cărbunești
- Accident în comuna Alimpești
- Cinci medalii din aur pentru elevii de la Colegiul Național „Spiru Haret“ la Olimpiada Națională de Informatică
- Ce mănâncă femeia în vârstă de 60 de ani care a câștigat titlul Miss Univers Buenos Aires
- Boldozer căzut de pe o platformă în Defileul Jiului