Un copil de 4 ani aflat în grija bunicilor a fost rănit de un dulap care a căzut peste el.
„La data de 12.09.2026, în jurul orei 10:24, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de o femeie, cu privire la faptul că un minor, în vârstă de 4 ani, se află în stare de inconștiență la domiciliu, solicitând intervenția unui echipaj medical.
La fața locului s-au deplasat polițiști de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică, împreună cu echipa operativă constituită la nivelul subunității, constând că minorul fusese deja transportat la spital de unchiul său.
Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, în jurul orei 10:20, în timp ce minorul în vârstă de 4 ani, se afla în supravegherea bunicii, la domiciliul acesteia, din municipiul Târgu Jiu, acesta ar fi fost lovit la nivelul capului de un dulap, care ar fi căzut peste el, în mod accidental.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj


