Patru persoane au fost rănite în localitatea Frâncești, după un impact între o motocicletă și un autoturism.
Șoferul mașinii a rămas încarcerat.
„Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generate de un accident rutier produs în comuna Peștișani, satul Frâncești, în care au fost implicați un motociclist și un autoturism. La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și trei ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că, în urma impactului, conducătorul auto al autovehiculului a rămas încarcerat. Colegii noștri au intervenit pentru extragerea din autovehicul a bărbatului încarcerat, concomitent cu operațiunile de acordare a primului ajutor calificat pentru alte două victime.
Pentru eficientizarea intervenției a fost solicitat un elicopter SMURD din cadrul punctului aeromedical Craiova care l-a preluat pe motociclistul în vârstă de 38 de ani și urmează să-l transporte la spitalul din Craiova.
Celelalte 2 victime aflate în autoturism au fost preluate de către echipajele medicale și urmează să fie transportate la spitalul din Tg-Jiu“, au transmis reprezentanții ISU Gorj.


