Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

Autor: Petre Mateiu
Un bebeluş în vârstă de cinci luni, din localitatea Băleşti, a decedat în spitalul din Craiova şi a fost înmormântat ieri. Acesta a fost transferat în urmă cu trei zile cu elicopterul SMURD, după ce suferise un stop cardio respirator, după ce s-a înecat cu mâncare. Din păcate, medicii din Craiova nu au putut să-i salveze viaţa. Părinţii copilaşului sunt beneficiari de ajutor social. Primăria Băleşti a a cordat un ajutor de urgenţă familiei de 500 de lei. Primarul localităţii, Mădălin Ungureanu, a precizat că s-a declanşat o anchetă socială, mai ales că a existat o acuzaţie din partea bunicii…
Un tânăr, de 24 de ani, din comuna Padeş, este acuzat că a intat în gospodăria unei localnice de unde a furat un miel. Fapta a avut înainte de sărbătoarea Paştelui, dar făptaşul a fost prins abia acum de către oamenii legii, fiind reţinut pentru 24 de ore. „Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul în noaptea de 10/11 aprilie, tânărul, ar fi pătruns fără drept în anexa gospodărească aparținând unei femei, de 55 de ani, din comuna Padeş, de unde ar fi sustras un miel. În cursul zilei de astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă…
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a adresat o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, prin care-i cere să nu se reia cursurile, pentru că acest lucru ar însemna un risc pentru elevi, dar şi pentru cadrele didactice. Romanescu solicită ca anul şcolar să se încheie pe baza notelor obţinute în primul semestru., Iată scrisoarea deschisă trimisă de primarul liberal ministrului Educaţiei: „Stimată doamnă ministru Monica Anisie, Ținând cont de faptul că tranzităm cu toții o perioadă foarte dificilă, care afectează toate segmentele umanității, ne simțim responsabili să căutăm soluții. S-a declarat că, după data de 15 mai, restricțiile impuse de pandemia…
Laboratorul de genetică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a fost inaugurat joi, 23 aprilie, urmând ca testele pentru depistarea noului coronavirus să fie efectuate de luni. Pentru început se vor efectua simulări de către personalul instruit şi de către specialiştii care s-au ocupat de perfecţionarea cadrelor medicale. „Se efectuează instructajul cu personalul şi se fac simulările. Rezultatul la primele teste se va da de luni. La laborator se află personalul spitalului, cei care fac traning-ul şi cei care au adus aparatul“, a explicat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Testarea se poate raliza în mai mult…
Vânzare măştilor de protecţie a devenit o afacere de mare succes. Dacă înainte de izbucnirea crizei medicale o mască medicală costa 50 de bani, aceasta a ajuns să coste acum patru lei sau chiar mai mult. Tot mai mulţi cetăţeni atrag atenţia cu privire la faptul că s-a ajuns să se facă speculă cu aceste echipamente de protecţie. „Săptămâna trecută, am cumpărat dintr-o farmacie din piața centrală din Tg. Jiu măști cu 4,5 lei bucata, azi, trecând pe la aceeași farmacie, aceleași măști costă 3,2 lei bucata, păi numai fraier să fii ca să nu vezi ce se întâmplă!“, a…
Purtarea măştilşor va deveni obligatorie după data de 15 mai, când se va ridica starea de urgenţă. Anunţul a fost făcut de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Purtarea măştilor va fi obligatorie în spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport în comun.
Laboratorul de genetică de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a fost finalizat şi de săptămâna viitoare vor începe testele. „Am ajuns la finalul proiectului nostru si anume dotarea completa a unui laborator de Genetica Moleculara in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Tg Jiu. Beneficiul acestui laborator va fi pe termen lung, mult timp dupa terminarea acestei pandemii, deoarece se va putea efectua patologie infectioasa diversa, analiza diverselor mutatii genetice cu o aplicabilitate larga in medicina. Vom incepe de saptamana viitoare, asa cum am promis, sa facem primele teste COVID-19, cu speranta ca, in momentul in care echipa…
Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au fost amendate cu 24.000 de lei, pentru o serie de nereguli cu privire la echipamentul de protecţie. Cea mai mare amendă a fost primită de un medic cardiolog, care l-a consultat pe pensionarul din Tismana, prima persoană decedată din judeţul Gorj şi diagnosticată, ulterior, cu noul coronavirus. Acesta a intrat în contact, în glumă, cu mai multe asistente medicale: „În vedere contextul epidemiologic actual (infecția cu coronavirus), inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj au efectuat un control la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. S-a verificat respectarea…
Elevii de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, care fac parte din echipa de robotică „Tea-Borgs“, au reuşit să realizeze o vizieră pentru a ţine la distanţă virusul COVID-19. Elevii promit că vor realiza mai multe echipamente de protecţie, care vor fi oferite cadrelor medicale pentru a se proteja. „Chiar dacă am fost constrânși de situația pandemică existentă să #StămAcasă, elevii Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” – Târgu Jiu, membri ai echipei de robotică Tea-Borgs, cu sprijinul domnului director prof. dr. Dorin Dan Tașcău, au reușit să realizeze prin imprimare 3D, pe baza unui proiect al elevului Alexandru Stoian, o…
Lucrările de modernizare a Drumului Judeţean 675 B sunt în plină desfășurare. „Se asigură continuitatea derulării proiectelor de standardizare la parametrii tehnici corespunzători a rețelei de drumuri publice județene aflată în administrarea Consiliul Județean Gorj, în scopul garantării condițiiloroptime de siguranță și confort în circulația auto și pietonală. Investiția pentru modernizarea drumului județean 675 B, care are o lungime de 25,580 km și caretraversează localitățile Câmpu Mare-Albeni-Călugăreasa-Prigoria-Zorlești-Alimpești până în DJ675C, este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și de la bugetul propriu al județului Gorj. Până în prezent, proiectul este realizat în proporție de 35%, din totalul categoriilor de lucrări…
Direcția de Sănătate Publică Gorj angajează, pe perioadă determinată, de maximum şase luni, fără concurs, următoarele categorii de personal contractual: – 2 posturi medici specialitate epidemiologie;- 2 posturi medici specialitate igienă;- 2 posturi medici specialitate sănătate publică.
O tânără de 27 ani, din judeţul Gorj, a fost diagnosticată că noul coronavirus, fiind ultimul caz confirmat din judeţul Gorj. „Ultima persoană confirmată pozitiv cu virusul COVID-19, pe raza județului Gorj, este o tânără în vârstă de 27 de ani. Femeia se afla în autoizolare la domiciliu, după ce se întorsese din Anglia. Pe data de 10 aprilie a fost transportată la Secția de Boli Infecțioase, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, acuzând tuse și dureri faringiene. Au fost prelevate probe, iar în data de 12 aprilie rezultatul testului COVID-19 a fost confirmat pozitiv“, se arată într-un…
Grupul de Comunicare Strategică a prezentat, într-un amplu comnunicat, toate răspunsurile la întrebările ridicate de cetăţeni cu privire la deplasarea în condiţiile impuse de restricţiile luate prin ordonanţele militare din perioada stării de urgenţă. Întrebare: Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație ? Răspuns: Da, dar trebuie să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifați punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, vă recomandăm să mergeți singur, nu cu…
Fiica pensionarului din Tismana care a murit, marţi, 7 aprilie, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu şi a fost diagnosticat, după două zile, cu noul coronavirus, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Femeia, care este polişist local în cadrul Poliţiei Locale Târgu Jiu, susţine că tatăl ei nu a fost îngrijit corespunzător cât timp a fost în spital. Conform plângerii penale, bărbatul a fost izolat şi nu ar fi primit îngrijirile medicale necesare. Procurorii efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi zădărnicirea combaterii bolilor. Nelu Pau avcea vârsta de…
Principalele piese ale laboratului genetic care va efectuate testele de depistare a infecţiilor cu COVID-19 au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Anunţul a fost făcut de medicul Bigdan Noiculescu, şeful Secţiei de Ortopedie din cadrul Spitalului: „Aşa cum am promis încă de la început, suntem bucuroşi să vă anunțăm că au sosit componentele principale ale sistemului PCR – real time, sistemul de detecţie şi extractorul automat. Constructorul, Spitalul Judeţean şi Consiliul Judeţean ne-au asigurat că incinta în care va fi amplasat laboratorul genetic va fi gata în timp util“. Furnizorul echipamentului va fi prezent la Târgu Jiu…
Lucrătorii operatorului regional de apă «Aparegio» se confruntă cu probleme majore cu privire la curăţarea conductelor de canalizare, care se colmatează de multe din cauza deşeurilor care sunt aruncate în WC, şi nu la coşul de gunoi. „APAREGIO GORJ efectuează săptămânal lucrări de decolmatare la rețelele subterane din aria de operare. Deşeurile menajere nu trebuie aruncate în toaletă/wc pentru că vor avea de suferit instalaţiile de canalizare, conductele, dar şi staţiile de pompare a apei. Utilizarea necorespunzătoare a acestora ne afectează pe toţi. Durata de viaţă a instalaţiilor scade, costurile de întreţinere şi operare cresc, iar toate acestea sunt suportate…
Nelu Pau, din satul Topeşti, localitatea Tismana, în vârstă de 66 de ani, este prima persoană din judeţul Gorj care a fost infectată cu COVID-19 şi a decedat. Acesta suferea de o serie de afecţiuni grave. Bărbatul a fost internat, în ultima perioadă, la un spital din Timişoara. A revenit acasă, dar s-a simţit rău şi a mers duminică la Centrul de Permanenţă Tismana, unde a fost consultat de soţia primarului din localitate, care era de gardă. Din fericire, aceasta purta echipament de protecţie. Medicul l-a trimis la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, unde a fost internat la…
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu s-a autosesizat şi efectuează cercetări cu privire la medicul Nicoleta Guţă, șefă la Secția Medicală II, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor. Aceasta a fost de gardă la Secţia de Boli Infecțioase şi, potrivit informaţiilor care au apărut în spaţiul public, aceasta ar fi refuzat să trateze pacienţi suspecţi de infectare cu COVID-19 şi ar fi desemnat o asistentă în acest sens. „La data de 06.04.2020, urmare a unui articol apărut în mass-media și mediul on-line, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, în temeiul art.…
Jandarm gorjean, erou în Timişoara. A reuşit să salveze o femeie care voia să se arunce de pe un pod
Bogdan, un jandarm care a activat în judeţul Gorj, a reuşit să salveze viaţa unei femei care voia să se sinucidă. Aceasta era pe punctul de a se arunca de pe un pod din Timişoara, dar jandarmul a reuşit să o ia în braţei şi să o salveze: „Ieri, Bogdan plecase de acasă pentru a face unele cumpărături și, pe măsură ce se apropia de Podul Traian din municipiul Timișoara, a observat două persoane care păreau agitate, încercând să ceară ajutor prin apel 112. Nu a trecut indiferent și a aflat imediat că o femeie stă pe balustrada exterioară a…
Un dispenser pentru dezinfectant montat în scara unui bloc din oralzul Rovinari a fost furat după nicio zi. Sesizarea a fost făcută de către un locatar: „Pe 7 aprilie 2020, în jurul orei 15,30, angajaţi ai Primăriei Rovinari au intrat în scările blocului pentru a monta câte un recipient cu dezinfectant. Acum aproximativ o oră, în 8 aprilie, când am ieşit să duc gunoiul, recipientul nu mai era la locul lui şi, totodată, este rupt şi suportul“. „Concetățeni de-ai noștri își bat joc de munca unor oameni“ Primarul oraşului Rovinari, Robert Filip, a spus că speră să fie un incident…
