Salarii neluate în trei primării din Gorj. Primarii caută soluții

De câteva luni, cea mai gravă situație este în comuna Stănești: aici cei 10 angajați ai Primăriei nu și-au luat salariile din luna septembrie. Înainte de Crăciun, oamenii au primit salariul aferent lunii august și acum așteaptă ca situația să se rezolve, căci sunt la limita răbdării. Din fericire, muncitorii care prestează cu contract pentru primărie au încasat salariile pe luna octombrie.

Rectificarea primită în decembrie de la Consiliul Județean Gorj a fost insuficientă pentru a regla situația salariilor. „În decembrie, înainte de Crăciun, am dat salariul aferent lunii august. Unii oameni spun că vor să plece. Sunt 10 angajați în Primărie. Momentan nu a plecat nimeni, dar sunt nemulțumiți și nu știu ce se va rezolva. Acum lucrăm la situație, la buget și vedem exact câți bani vom putea da săptămâna viitoare. Este vorba de 1,6 miliarde lei vechi salarii neplătite în total. Sper ca săptămâna viitoare să plătim o parte din salariile restante, vedem în ce cuantum”, a spus Ștefan Blideanu, primarul din Stănești.

Situația se regăsește și în comuna Roşia de Amaradia, acolo unde primarul Liviu Cotojman spune că nu au fost achitate lefurile pe luna noiembrie şi că aşteaptă un ajutor financiar de la Consiliul Judeţean. Acesta mai spune că are nevoie de ajutor financiar şi pentru plata arieratelor-este vorba de sume de bani câștigate în instanță și care trebuie plătite profesorilor din Roşia de Amaradia.

De asemenea, primarul comunei Cruşeţ, Viorel Drăguşin, a declarat că a rămas şi el cu o restanţă la salarizare din anul trecut. Este vorba de un procent de 10%. Banii către funcţionarii primăriei vor fi achitaţi în cursul acestei luni.

Leave a Comment

Verificare antispam: * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.