Îndrăgita interpretă de muzică populară, Roberta Crintea, a lansat în cea de a doua zi de Crăciun-care de altfel este sărbătoarea sa preferată-o nouă melodie pe placul fanilor săi! În nici două zile de la lansare, superbul cântec „Toată viața mi-am dorit” a înregistrat 22.000 de vizualizări pe canalul Youtube al cântăreței.
Îndrăgita interpretă Roberta Crintea este gorjeancă, însă spune că inima sa a fost cucerită de cântecul bănăţean. Adună aplauze, felicitări și aprecieri de fiecare dată urcă pe scenă îmbrăcată în
portul popular bănățean sau oltenesc! În cea de a doua zi de Crăciun, frumoasa Roberta Crintea a lansat o nouă melodie, care a strâns rapid zeci de mii de vizualizări pe canalul Youtube al interpretei. Și „Toată viața mi-am dorit” este cu specific bănățean, videoclipul fiind filmat în toamnă, în superbul Muzeul ASTRA din Sibiu. Sunetul, mixajul și aranjamentul orchestral au fost realizate de Sebastian Roșca, iar textul și melodia-de Roberta Crintea. „Crăciunul îmi aduce cele mai puternice trăiri, cele mai intense. Gândul meu este să vă doresc o zile magice, pline de bucurii! Crăciunul, pentru mine, e poate cea mai frumoasă și specială zi din an. (…) Tocmai de aceea am lansat melodia cea nouă după Crăciun. Este o nouă zi de sărbătoare, iar melodia a fost darul meu pentru toți iubitorii cântecului popular! Iată, cea mai nouă melodie ajunge în inima și în brațele dumneavoastră! Piesă de dragoste, despre dragoste … dragostea, slăvită în cântec”, a spus îndrăgita Roberta Crintea.
Din 2003, atunci când și-a lansat primul album, prin muncă și dăruire, cariera Robertei Crintea a avut un traseu ascendent, melodiile sale câștigând inimile a mii și mii de iubitori ai folclorului. Roberta este autoarea mai multor albume de succes cu muzică din zona Banatului. Talentul artistei a adus-o în urmă cu mai bine de 12 ani în marea familie a Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului“. De atunci cântă și încântă împreună cu ai săi colegi sufletele celor ce îndrăgesc folclorul.
• Mihaela FLOROIU (autor articol)
https://www.youtube.com/watch?v=PvZFfZOJxpw&list=PL6JymT7sQtKa5uUXTGlNQ5lUQhcpFXQQj