Un român care se afla la muncă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Londra, a filmat scene îngrozitoare din timpul noului atac terorist, în urma căruia șapte persoane au murit și alte zeci au fost rănite (FOTO Guliver / Getty Images / Carl Court).
Florin Morariu a povestit la TVR că se afla la muncă într-o brutărie în momentul în care doi teroriști atacau cu cuțitele oamenii la întâmplare: „Eram împreună cu colegii mei la masa de lucru, în fața noastră avem un geam foarte mare. Ne uitam pe stradă – era o agitație foarte mare, lumea fugea, femei care leșinau pe stradă. I-am zis colegului meu croat să ieșim afară să vedem ce se întâmplă. Când am ieșit afară au venit două femei și ne-au rugat să le lăsăm să intre în interior. Ne-au spus că undeva de la London Bridge spre Borough Market este un van care coboară și bagă cuțitele în oameni. Am ieșit afară să mă uit – nici femeile nu știau, erau dezorientate – și am luat cu mine două navete de plastic pentru pâine. Am ieșit afară. Undeva din partea dreaptă a brutăriei au început să fugă vreo zece persoane. Am intrat pe o alee, am mers puțin înainte, și pe partea stângă, pe o altă alee erau vreo patru persoane. Un domn venea spre mine și alți doi în lateralele lui și unul în spate. Cei doi din laterale au început să îl lovească cu cuțitul. Atunci am aruncat cu o navetă, s-a ferit, iar când am aruncat a doua navetă i-a venit în cap la unul dintre ei, cel din partea dreapta, și a căzut jos. Celălalt s-a repezit la mine. Poliția îi urmărea și a început să spună prin portavoce: go, go, go! După ce am fugit de acolo am luat oameni de pe stradă și i-am băgat în brutărie”.