Gorjeanca Constantina Dița va candida la preşedinţia Federaţiei Române de Atletism

Fosta mare atletă Constantina Diță, campioană olimpică la maraton, va candida pentru funcția de președinte al Federaţiei Române de Atletism. Anunțul a  fost făcut de Constantina Diță pe pagina sa de Facebook: „Așa cum am simțit în 2008 că va fi un an cu aur olimpic, simt acum că este momentul să transform pasiunea și dedicarea mea în lucruri bune pentru atletismul românesc. Am decis să candidez la preşedinţia Federaţiei Române de Atletism pentru că îmi doresc să creştem şi să descoperim noi campioni pentru România.
La fel ca într-un maraton, cu strategia potrivită poți obține rezultatele pe care le dorești și sunt sigură că experiența mea de sportiv va fi un plus pentru a aduce din nou România în lupta pentru medalii la Jocurile Olimpice din 2020 și 2024. Am luptat întotdeauna pentru aur, în orice cursă, și mă voi implica cu aceeași motivație, energie și pasiune în toate proiectele care vor ajuta la dezvoltarea atletismului în România. Am decis să renunț la tot ceea ce am construit în Statele Unite pentru a mă întoarce acasă și a pune umărul la dezvoltarea sportului pentru care eu am făcut cele mai mari sacrificii și care mi-a adus cele mai mari satisfacții. Atunci când vrei să te implici, să schimbi, să îmbunătățești lucrurile nu o poți face de pe margine. Trebuie să fii permanent în mijlocul acțiunii și asta am decis să fac în continuare“.

Leave a Comment

Verificare antispam: * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.