Tatăl fetiței de șapte ani care a fost desfigurată de un câine fără stăpân povestește cum s-a întâmplat toată această grozăvie: „Cea mică era în fața scării, iar cea mare a plecat puțin mai departe. A pus mâna pe câine sau a vrut să-l mângâie și atunci s-a repezit la ea. Din câte am înțeles ar fi câinele domnului care are mobilă. Nu știu ce să zic dacă e al dânsului sau nu este. Sunt foarte mulți câini pe lângă bloc. Dacă e să faci reclamație ești luat la întrebări, de parcă un câine are dreptul la viață, iar noi putem să murim. Am vorbit cu vecinii să depunem o plângere și să dăm în judecată“, a spus Marius Mănescu.
Evenimentul a avut loc sâmbătă trecută chiar în apropiere de sediul Poliției Locale Târgu Jiu.