O căruță a fost „parcată“, în această seară pe strada Nicolae Titulescu din Târgu Jiu, vis-a-vis de terasa Selena. Trei indivizi au lăsat căruța și calul pe trotuar și au mers la o bere. Accesul căruțelor este interzis pe străzile din Târgu Jiu, dar, cum era de așteptat, niciun echipaj de poliția nu a trecut prin zonă ca să ia vreo măsură, cu toate că trotuarul a fost ocupat zeci de minute de căruță și de cal, iar pietonii au fost nevoiți să ocolească pe carosabil.