Nici după întâlnirea de ieri dintre toți acționarii clubului Pandurii nu s-au găsit soluții pentru plata salariilor restante în perioada imediat următoare. Pentru prima dată, la Adunarea Generală a Asociaților clubului a participat și Laurențiu Ciobotărică, managerul Complexului Oltenia. Acesta a spus că decizia nu-i aparține, fiind doar un executant.
Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, va merge în aceste zile la conducerea Guvernului pentru a încerca să deblocheze finanțarea către clubul Pandurii.
O altă soluție avansată a fost un împrumut făcut pe termen foarte scurt până la acordarea drepturilor de televiziune.