Peste 100 de posturi de șefi dispar din Complexul Energetic Oltenia. Câți bani vor încasa angajații care vor pleca acasă

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a prezentat o nouă structură organizatorică a companiei prin care dispar 106 posturi de conducere.

„Directoratul CE Oltenia a hotărât implementarea unei noi structuri organizatorice cu o mai mare flexibilitate, în vederea realizării obiectivelor de eficientizare a activităţii din cadrul companiei. În acest scop, numărul posturilor de conducere a fost diminuat cu un procent de 21%, ceea ce înseamnă reducerea a 8 posturi de „director”, 4 posturi de „contabil şef”, 9 posturi de „şef unitate minieră”, 8 posturi de „şef departament”, 21 posturi de „şef serviciu” şi 56 posturi de „şef birou”. Structura organizatorică a societăţii a fost redimensionată astfel încât deciziile să parcurgă un flux informaţional cât mai scurt de la emitent la executant”, anunţă CE Oltenia, într-un comunicat de presă.

Leave a Comment

Verificare antispam: * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.