Co președintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a intrat în această seară în greva foamei în fața sediului Complexului Energetic Otenia (CEO). Acesta s-a alăturat celor aproximat 20 de oameni care de cinci zile protestează în acest fel împotriva deciziei conducerii companiei de a muta sediul companiei energetice în București. „De aproape cinci zile sunt aproape 20 de oameni care protestează în acest mod în fața Complexului Energetic Oltenia. Noi am avut o mișcare de protest în Piața Prefecturii în care le-am spus oamenilor că, dacă până vineri seara nu primim o veste din partea ministrului, înseamnă că este dezinteresat de cauza Gorjului și își dorește mutarea Complexului Energetic Oltenia chiar cu prețul sănătății acestor oameni și chiar prin punerea vieților acestora în pericol. Au fost oameni care au leșinat, deja lipsei de hrană. Am spus că mă voi alătura protestului dacă nu se vor lămuri lucrurile și m-am ținut de cuvânt și protestez alături de ei. Particip la aceeași formă de protest“.
Îi cere ministrului Energiei să plece din funcție
Dan Vâlceanu cere plecare ministrului Energiei din funcție pentru că pune în pericol viețile oamenilor: „Postarea dumnealui pe facebook este una haioasă pentru că nu poți să vi și să spui că oamenii vor ajunge în siguranță la familiile lor, să pleci și să-i lași în continuare în fața sediului CEO. Este absolut sfidător. Cred că miniștrii într-un guvern trebuie să ia decizii bune pentru statul român. Acești oameni sunt cetățeni ai statului român. Domnul ministru face parte dintr-un guvern care a ajuns din mișcări de stradă, din dorința populației de a schimba ceva. I-au trebuit cinci zile unui ministru tehnocrat ca să ajungă la niște oameni care aveau nevoie de el, iar când a plecat de aici ne-a spus sfidător că a venit să se asigure că oamenii ajung bine la familiile lor și i-a lăsat în stradă. Cred că prin asta s-a meritat că nu este un bun român și că nu merită să rămână în funcție“.