Povestea bărbatului aflat în scaunul cu rotile care a învățat de unul singur să scrie și să să citească

Nicolae Răducan are vârsta de 59 de ani și suferă din naștere de encefalopatie infantilă și tetrapareză spastică, o boală gravă care i-a afectat membrele, astfel încât nu a putut niciodată să meargă. Bărbatul se află internat de mai mulți ani în Centrul de îngrijire de la Dobrița.

Mama i-a fost mereu alături și a avut grijă de el, însă tatăl a căzut în patima alcoolului și i-a făcut viața un calvar, cu toate că oricum  era foarte grea din cauza bolii. Totul a culminat când mama s-a îmbolnăvit și nu a mai putut să-l protejeze, iar tatăl l-a alungat de acasă.

„Boala esteee nerecuperabilă. Nu mă pot ridica din pat decât cu ajutorul unei alte persoane. Membrele nu mi s-au dezvoltat sufiecient, pentru că am stat mai tot timpul în scaunul cu rotile. Mai ult mama s-a ocupat de mine. În anul 1997, când mama s-a îmbolnăvit, am fost alungat de acasă de fostul meu tată. Am fost luat în întreținere de către sora mea, care locuiește la Săcelu. Tatăl era alcoolic și m-a ținut acasă doar ca să nu-l părăsească mama. De la alcool porneau toate problemele. Nu am altă familie. Am stat la sora mea mai mulți ani ani, până când ea a făcut un infarct și a murit chiar în ziua de Crăciun. Am trimi Primăriei Săcelu o scrisoare pentru a-mi oferi o locuință socială sau să mă intereseze. Primăria Săcelu a făcut demersurile necesare să mă mut la fiul surorii mele, care stătea în aceeași locuință cu socrii. Acolo nu am putut să stau pentru că nu am vrut să le creez greutăți, deoarece locuiau mai multe persoane în aceeași casă. Într-o zi, mi-a fost foarte rău și am apela la Ambulanță și am fost internat în spital. Acolo, mi s-a făcut dosar pentru a fi internat la un centru de îngrijire. Pe data de 4 august 2015 am fost internat la centrul de la Dobrița. Sunt mulțumit de condițiile care îmi sunt oferite și de personalul centrului“, ne-a povestit Nicolae Răducan.

 

A învățat să scrie după ziare

Nicolae nu a fost niciodată la școală, dar, cu toate acestea a învățat de unul singur să scrie și să citească. A scris cu mâna stângă pe care o putea mișca mai bine literele din ziare și așa a reușit să le învețe. Și-a dorit foarte mult să știe să scrie și să citească.

„Stăteam în pat și am pus ziare la capătul patului. Am scris toate literele de tipar după ziare. Scriindu-le am învățat să le și citesc. Nu m-a ajutat nimeni. Singur am învățat să citesc și să scriu cu mâna stângă. Am început să scriu de la vârsta de nouă ani. mi-a fost grag scrisul și cititul și, în plus, mă plictiseam. Tatăl meu nu a vrut să merg la școală. Dascălul s-a oferit să vină acasă și să mă învețe, mai ales că școala era aproape, dar tatăl meu nu a vrut. Aș vi vrut să urmez măcar patru clase“,

mărturisește Nicolae.

În plus, i-a plăcut foarte mult electronica și chiar începuse să repare diferite aparate, în periada când starea de sănătatea îi permitea acest lucru. „Mi-a plăcut foarte mult electronica și am și făcut reparații electrocasnice. Cât am stat la Săcelu“, a mai spus  Nicolae Răducan.

 

Pasionat de muzica populară

Nicolae Răducan este pasionat de muzica populară. Îi place să cânte, dar să și compună melodii. A umplut paginile a două caiete cu versurile unor melodii compuse de el. Muzica populară este ca un remediu care îi mai alină suferința: „Îmi place muzica populară chiar din copilărie. Îmi alină suferina și durerea pentru că nu pot să merg. Mi-ar fi plăcut să cânt la un nivel mai avansat, dar nu a avut cine să mă susțină. Am scris aproape două caiete cu versuri de melodii populare. Prin versurile mele transmit multă energie“.