Medicii legiști au efectuat autopsia fătului care a murit în burta mamei sale chiar în perioada în care era internată la Maternitatea Târgu Jiu.
„S-a născut mort. Plămânii erau nerespirați. Nu avea malformații. Era la termen fătul. Avea cam trei kilograme și lungimea cam 51 de centimetri. De ce s-a produs decesul intrauterin o să stabilim după ce ne vine rezultatul, au fost luate probe care au fost trimise la microscopie, la Craiova, mai ales din plămâni”,
a declarat medicul Florin Dijmărescu de la Serviciul de Medicină Legală Gorj.
Medicii legiști nu își explică moartea fătului
Medicii de la Serviciul de Nedicină Legală Gorj au stabilit că fetița nu avea nicio malformație și nu își explică, momentan, din ce cauză a decedat.
„S-a născut mort. Plămânii erau nerespirați. Nu avea malformații. Era la termen fătul. De ce s-a produs decesul intrauterin, o să stabilim după ce ne vine rezultatul, au fost luate probe care au fost trimise la microscopie, la Craiova, mai ales din plămâni”,
a declarat medicul Florin Dijmărescu.
Legiștii cred că dacă gravidei i se făcea operația de cezariană când fătul intrase în suferință, copila putea fi salvată.
Soții Bădoiu au depus plângere la poliție și îi consideră vinovați de noartea copilului lor pe medici. „Acum voi lupta pe cât e posibil ca aşa ceva să nu se mai întâmple la Târgu-Jiu. Nu poţi să ai o sarcină normală nouă luni de zile, iar cu o noapte înainte de a naşte prin cezariană să îţi moară copilul pentru că, într-un spital fiind, nu îţi acordă nimeni ajutor”, a spus Cosmin Oiță Bădoiu, tatăl îndurerat.